Se vorbește atât de mult prin grupurile de îndemnuri la cultură despre scriitori și cărțile lor, despre stil, despre mesajul transmis prin intermediul actului scriitoricesc, dar rareori despre editorii de cărți. Tocmai de aceea am ales să vă spun părerea mea, prin intermediul acestor rânduri, despre un editor de carte și anume despre Alexandru Voicescu.
În opinia mea, și sunt sigur că nu numai a mea, Alexandru Voicescu reușește prin intermediul editurii Herg Benet să inoculeze în plăcile tectonice ale unei literaturi care de la o vreme îmbătrânește cumplit din pricina unei atitudini rigide, o atitudine revigorantă, un suflu nou care vindecă ridurile culturii îndoielnice prin intermediul promovării unor autori promițători și originali. (…)